FoodPro Preloader
  • Miss litoral

GEN: Comedie

PRODUCTIE: 1990 România

REGIE: Mircea Mureşan

DISTRIBUTIE: Jean Constantin, Mitică Popescu, Alexandru Arşinel, Anca Ţurcaşiu, Matei Alexandru

Descriere film

Nea Costel şi consoarta sa, Didona, vor cu orice preţ ca fiica lor, Tina, să participe la concursul de frumuseţe Miss Litoral, anunţat la Mamaia. Însă Tina este îndrăgostită de Dorel, un băiat timid şi gelos, care nu vede în fată o frumuseţe de genul celor care apar pe copertele revistelor şi vrea s-o păstreze doar pentru el.

Aşadar, Tina pleacă la concurs cu inima îndoită, trimisă mai ales de ambiţia mamei. Pe litoral sunt aşteptaţi de naşul Mielu, căpitan de cursă lungă. El şi nea Costel încearcă tot felul de tertipuri pentru a atrage atenţia preşedintelui juriului şi a soţiei lui, o fostă Miss.

Pe lângă cei doi, mai întâlnim un fost tovarăş devenit domn, care vrea să-şi impună fiica cu orice preţ şi cu un doctor specialist în chirurgie facială... Dar Dorel dă de urma Tinei şi o alertează pe mama ei care soşeste val-vârtej pe malul mării declanşând o serie de încurcături.