Cătălin Marin alias Vandame din “Trăsniţii” este antrenorul unei echipe de fotbal feminin

Cătălin Marin alias Vandame din “Trăsniţii” este antrenorul unei echipe de fotbal feminin

Cătălin Marin, interpretul celebrului personaj Vandame din îndrăgitul serial Trăsniţii, difuzat la Prima TV şi-a împlinit un vis, acela de a-şi face propria echipă de fotbal de fete.

Cătălin Marin, binecunoscutul interpret al personajului Vandame din serialul Trăsniţii, şi-a realizat un vis pe care îl are de mult, acela de a-şi face o echipă de fotbal feminin. Împreună cu Irina Giurgiu, antrenoarea secundă a echipei naţionale de fotbal feminin a României, a înfiinţat clubul ACS Dream Team Bucureşti. “Momentan avem 15 fete cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani dar numărul lor este în creştere! Suntem la început şi este şi perioada de vacanţă. Îmi doresc ca până la toamnă când începe campionatul să avem 25 de fete şi să ne înscriem la categoria de vârstă sub 15 ani” spune Cătălin.

Pentru a se înscrie la acest club, fetele au nevoie în primul rând de susţinere din partea părinţilor iar Cătălin îi îndeamnă pe aceştia să vină cu inima deschisă pentru că şi fetele joacă fotbal. Consideră că multe dintre ele joacă mult mai bine decât băieţii iar acum, clubul ACS Dream Team Bucureşti, le oferă posibilitatea de a se antrena şi de a juca într-un campionat dedicat lor. “Câţi oameni ştiu că echipa naţională de fotbal feminin a ratat de puţin calificarea la Euro într-un meci de baraj cu Portugalia? Vă spun eu, puţini! Câţi oameni ştiu că avem Superliga feminină, Liga 1 , Liga 2 şi Under 15? Vă spun eu, şi mai puţini! Câţi ştiu că la toamnă naţionala feminină începe meciurile de calificare pentru mondiale? Cred că doar cei de la Federaţie şi jucătoarele echipei naţionale! De aceea vreau să facem ceva în această direcţie. Fetele pe care le am déjà în echipă sunt foarte talentate! Se vede progresul pe care îl fac de la antrenament la antrenament! Încercăm să le educăm să aibă o viaţă echilibrată încă de la această vârstă iar sportul, alimentaţia şi odihna sunt temele principale de discuţie după antrenament. Sunt mulţumit de ce am realizat cu ele până acum şi cred că fotbalul feminin are viitor!” mai spune Cătălin Marin.

*****

Cătălin Marin joacă în Trăsniţii cel mai longeviv sitcom din lume (ca nr de episoade) şi în 2015 a intrat în Cartea RecordurilorGuinness World Records

viewscnt

Din aceeași categorie