Duminică la Prima TV, două familii vor avea ce învăţa din schimbul de mame

Duminică la Prima TV,   două familii vor avea ce învăţa din schimbul de mame

Schimb de mame” este unul dintre cele mai de succes reality-show-uri din România cu multe participante la activ care şi-au dorit să trăiască experienţa acestui show şi s-au înscris în competiţie.

Duminica aceasta, la PrimaTV, de la ora 20.30, veţi face cunoştinţă cu un cuplu din Craiova şi unul din Deva. La Craiova, Mari şi Costi sunt căsătoriţi de 7 ani şi au împreună doi băieţi, pe Denis şi pe micuţul David. Locuiesc într-o casă spaţioasă şi o construiesc pe a doua, la numai câţiva paşi. Mama e casnică, aşa că se ocupă de tot ce înseamă gospodărie, curte, animale, îngrijindu-se zi de zi de mâncare, curăţenie şi educaţia copiilor. Soţul ei e la muncă de dimineaţa până seara. La Deva, Alina a mai fost căsătorită, având-o din prima relaţie pe Paula. După divorţ, l-a cunoscut mai bine pe Daniel, cel care îi fusese vecin şi amic de când erau mici. El s-a îndrăgostit iremediabil de Alina, cei doi hotărând să aibă o familie a lor.

Când are loc schimbul de mame, Mari se vede dintr-o dată la Deva cu multe sarcini în minus faţă de viaţa din Craiova. Cei de aici locuiesc într-un apartament micuţ şi uşor de întreţinut, dar pun mare preţ pe înţelegere şi a petrece cât mai mult timp împreună. Mari are ocazia să îl cunoască mai bine pe Daniel şi îşi dă seama că tatăl e foarte implicat în viaţa de familie. În acest timp, la Craiova, Alina, relaxată şi voioasă din fire, are de aflat că aici nu prea e timp de pierdut. Dimineţile îi sunt ocupate, după amiezele la fel, iar serile stau sub auspiciul grijilor pentru copii. Costi se vede nevoit să intervină în ceea are mama de făcut şi ajunge să considere că Alina nu se prea descurcă.

Provocarea va fi maximă pentru ambele mame care vor trebui să facă faţă unui schimb de mame într-un mod neaşteptat. Aflaţi mai multe, duminică, la ”Schimb de mame”, la Prima Tv. (vezi video aici)

viewscnt

Din aceeași categorie