Rulează: Sambătă, de la ora 11.00
Prezintă: Luciana Indre
Sâmbătă, de la ora 11.00, începe un nou sezon al emisiunii Sănătate cu stil. Un sezon bogat în informaţii medicale, interviuri exclusive cu personalităţi din lumea medicală, sfaturi utile şi de urmat pentru o avea un stil de viaţă sănătos.
Luciana Indre şi-a propus să le ofere celor din faţa micului ecran alternativă în a găsi informaţii necesare şi utile, care pot salva vieţi. “Vrem să fim mai aproape de cei care au cu adevărat nevoie de sfaturi şi soluţii medicale. Suntem o naţie care se tratează cu ce vede pe net şi asta este greşit pentru că informaţiile corecte nu ajung unde trebuie. În acest sezon avem alături de noi medici renumiţi care au schimbat destine, care au salvat oameni, care dau şanse şi speranţă. Emisiunea va oferi soluţii atât părinţilor, cât şi bunicilor, românilor care încă mai cred în sistemul românesc, dar şi celor care au îndoieli ori se tem să calce pragul cabinetelor şi spitalelor de la noi pentru că văd doar nenorocirile care se întâmplă”, spune Luciana.
Din emisiunea difuzată în fiecare sâmbătă, de la 11.00, la Prima TV, nu vor lipsi sfaturi pentru o viaţă psihică sănătoasă şi soluţii la problemele medicale.
“Psihicul este esenţial în menţinerea sănătăţii fizice. Când noi suntem bine cu noi şi organismul capătă forţă, luptă mai uşor cu factorii de risc care sunt peste tot. În schimb, suferinţa la nivel mental atrage suferinţa fizică şi astfel întreaga noastră existenţă se complică.”