Un inginer horticol, 2 actori profesionişti, un consultant IT, un agent imobiliar, antreprenori aflaţi la început de drum sau specialişti în fitness şi nutriţie.
Sunt doar câţiva dintre concurenţii din primul sezon al reality show-ului Cursa iubirii, ce debutează în toamna aceasta la Prima TV. 12 cupluri, 24 de participanţi şi tot atâtea poveşti unice de iubire.
Cuplul Prin noi înşine
Lucian şi Sorina sunt un cuplu aparte. Preferă să stea doar în 2, se izolează şi, uneori, se victimizează. Au senzaţia că toată lumea are ceva cu ei. Sau este doar rezultatul traumelor din relaţiile anterioare? Vor afla cu siguranţă un răspuns în emisiunea Cursa iubirii
Lucian (35 de ani) şi Sorina (36) sunt împreună de 1 an de zile. Ambii lucrează în domeniul beauty şi vin de la malul mării, din Mangalia. Cred cu tărie că sunt făcuţi unul pentru altul, iar Sorina recunoşte că niciodată nu a simţit să se comporte atât de frumos cu un alt bărbat. Evident, îi motivează premiul cel mare, însă vor să îşi demonstreze şi că le este predestinat să fie împreună. Chiar şi cu premiul în buzunar şi într-o vacanţă pe o insulă exotică.
Din toamnă, la Prima TV.