Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, dezvăluie că a votat ”DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sun creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi la Prima TV.
Elena Lasconi a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV, dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
”Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat ”DA”.
Elena Lasconi a fost întrebată dacă acest răspuns nu va stârni critici în rândul votanţilor USR.
”Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”, a conchis Lasconi.