Spune-mi cine eşti, Ioan Holender!
Duminică, 23 aprilie, la Podcast Prima TV, de la ora 10:00, Livia Graur le dă întâlnire telespectatorilor cu una dintre cele mai importante personalităţi culturale din lume: Ioan Holender. Este cel mai longeviv director managerial al celebrei instituţii muzicale Wiener Staatsoper, decorat printre altele cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer al statului francez, devenit în anul 2003 Preşedinte şi Director Artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, calitate pe care a păstrat-o până în 2015, consilier al Metropolitan Opera din New York şi al Festivalului Primăverii de la Tokyo şi lector la Universitatea din Viena.
Într-o ediţie eveniment a podcastului « Spune-mi cine eşti », Livia Graur află cum a reuşit tânărul de 24 de ani, care se considera un om ratat, să facă o carieră fabuloasă la nivel mondial, de ce a ales Viena şi cu ce a plecat în geamantanul de doar 20 de kilograme: ”La Viena am ajuns trist, fără speranţe. Am ajuns foarte conştient de faptul că la 24 de ani sunt un om ratat. Ceea ce am studiat ani mulţi la Politehnică nu am putut continua. Mi-am dat seama că la Viena nu pot să continuu, că nu am cunoştiinţe de limba germană, ştiam mai mult franceză. Şi la noi studiile au fost cu titlu diferit de cele din străinate. Am încercat la Viena, dar era o brambureală totală. Şi aşa am ajuns sub teatre, cum se spune, la cultura care a fost pasiunea mea. Şi aşa a început viaţa mea artistică”, mărturiseşte Holender.
Cu sufletul deschis, celebrul artist povesteşte şi despre iubire. «Iubirile neîmplinite sunt cele veşnice. Prima şi cea neîmplinită pentru mine a fost cu o româncă. Cea neîmplinită: o actriţă româncă; de va vedea, o să ştie că mă gândesc la ea.»
Ioan Holender vorbeşte deschis şi despre momentul, intens mediatizat în presa austriacă, în care răspunsul său pentru Ministrul Culturii de atunci i-a adus încheierea contractului: ”Nu am ajuns la 20 de ani, că am spus eu o vorbă la Ministra Culturii care mi-a zis: ”Domnule director, să vă dau un an de onoare.” Şi eu, în loc să zic ”Sărut mâna, să trăiţi!”, am zis: ”Dacă 19 ani nu v-am făcut onoarea, nici într-un an nu o să o mai fac.” Eh, cu asta a căzut cortina de fier. În fine, vina mea, eh, gata.”
Cu bune şi mai putin bune, îşi imaginează acum Ioan Holender viaţa altfel? «Viaţa altfel? Nu aş fi crezut niciodată că voi fi prelungit în contracte de 4 ori şi de guverne diferite, pentru că Opera a avut succes. E o instituţie sensibilă pentru politicienii de la cârmă. Că, dacă lucrurile merg prost acolo sunt atacaţi şi ei. La mine au mers bine şi nu i-a interesat pe ei. Eu am avut o legătură foarte apropiată şi cu presa. Poate am avut şi avantajul că am avut o vârstă la care nu am tins către o altă poziţie. Devenisem ceva şi nu am tins să mai rămân încă 5 ani şi încă 5 ani. Şi până la urmă am ajuns, de la denumire până la plecare, în aceşti 19 ani.”
Omul care a făcut istorie în cultura austriacă si mondială spune răspicat: «Eu nu am complexe de inferioritate. Iar complexul de inferioritate pe care îl au românii şi pe care îl are România este una din caracterele cele mai triste pe care îl avem: că ne consideram mai puţin decât suntem. Suntem latini, daci, dar nu suntem mai puţini decât alţii. Mai aiuriţi, mai nepregătiţi decât nemţii şi austriecii, dar mult mai iuţi la minte şi la improvizaţii suntem maeştrii mondiali.”
Duminică, 23 aprilie, de la ora 10.00, Prima TV difuzează un interviu de colecţie realizat de Livia Graur cu cel care se descrie simplu: «Românul Ioan Holender, mult atacat, românul, refugiatul ăsta ajuns aşa, pe malul apei, la Opera din Viena… Nu a fost uşor.»
