Ministrul Sănătăţii, la Insider Politic: Numărul spitalizărilor a scăzut, în România, în ultimii patru-cinci ani

Ministrul Sănătăţii, la Insider Politic: Numărul spitalizărilor a scăzut, în România, în ultimii patru-cinci ani

Numărul spitalizărilor înregistrate la nivel naţional a scăzut, în ultimii patru-cinci ani, cu aproximativ 40%, conform cifrelor prezentate de ministrul Sănătăţii la Prima Tv. Alexandru Rafila precizează că, în schimb, a crescut foarte mult numărul spitalizărilor de zi.

„Ne uitam pe cifre şi numărul de spitalizări a scăzut în România, faţă de acum vreo patru-cinci ani, erau aproape 4 milioane, acum avem 2,1 milioane, deci a scăzut foarte mult numărul de spitalizări. Au crescut mult spitalizările de zi. Omul merge la spital, îşi primeşte tratamentul sau este investigat şi pleacă. Dar acolo avem o creştere foarte mare”, a afirmat Alexandru Rafila la Prima TV. 

Ministrul a subliniat nevoia ca serviciile ambulatorii să fie mai atractive, el arătând că deschiderea centrelor ambulatorii poate duce la diagnosticarea la timp a unor afecţiuni şi tratarea acestora cu eficienţă.

viewscnt

Din aceeași categorie