Duminică, 25 octombrie, de la ora 20.00, la Prima TV, la Schimb de mame veţi face cunoştinţă cu două familii: Niţulescu, din localitatea Cocorăşti, judeţul Slatina, si Truşcă, din Tg Jiu. Cele două familii par asemănătoare: oameni tineri, proaspăt mutaţi în casele proprii. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Alina, mămica din Cocorăşti, nu îşi vede capul de treburi: se ocupă cu producerea de articole hand made şi în plus, îl ajută pe soţul său la firma foto-video pe care acesta o conduce.
De cealaltă parte, în Tg Jiu, Alexandra, la cei 25 de ani ai săi, se ocupă cu... mai nimic. De fetiţa sa, de bucătărie, de curăţenie, se ocupă mai mult soacra sa, după cum chiar Alexandra mărturiseşte. În acest caz, cum se va descurca ea în altă familie?
Ajunsă în Tg Jiu, Alina se pune pe treabă: curăţenie, ordine, câteva zile de muncă susţinută şi casa Alexandrei arată deja altfel. În aceste condiţii, nu este de mirare că aici, toată lumea o admiră pe Alina! Dincolo, în Cocorăşti, Alexandra îi face zile fripte tatălui de aici, care tot încearcă să îi intre în voie: o învaţă să cânte la chitară, îi imprimă tricouri drept amintire, ba chiar e de acord să facă şi unele lucruri a căror utilitate nu o înţelege... dar pentru Alexandra, tot nu este bine! Vezi video aici
Urmăriţi evoluţia celor două familii duminică, 25 octombrie, de la ora 20.00, la Prima TV. Noul sezon al emisiunii vă pregăteşte încercări ale mamelor de schimb de a face pe plac noii familii – dacă reuşesc sau nu, puteţi afla în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Prima TV.
Doamnele care îşi doresc să trăiască experienţa Schimbului de mame se pot înscrie la numerele de telefon 0727 224 974 şi 021 311 70 94, la adresa de e-mail schimbdemame@paprika-latino.com sau pe pagina oficială de facebook a reality-show-ului facebook.com/schimbdemameoficial.