În urma unui diagnostic precum cancerul, pentru orice pacient începe o luptă cu sine însuşi.
De ce mi se întâmplă tocmai mie? Cum dau vestea familiei? Care ar fi şansele să mă vindec? Sunt primele gânduri care trec prin minte şi care pot duce la resemnare.
Este etapa în care psihologul joacă un rol la fel de important precum medicul curant. De colaborarea acestuia cu bolnavul depinde acceptarea diagnosticului, dar şi a tratamentului.