Viitor pentru România, de la Prima News, se extinde cu o oră

Viitor pentru România, emisiune difuzată de Prima News, va avea două ore de emisie, în fiecare săptămână, de la ora 13:00. Decizia vine din dorinţa de a oferi mai mult timp discuţiilor despre educaţie, o temă esenţială pentru viitorul României.

Prezentată de Nicoleta Călugăreanu, psiholog cu o experienţă de peste 20 de ani în educaţie, emisiunea îşi propune să aducă în prim-plan soluţii concrete pentru problemele din sistemul educaţional românesc. „Ne pasă de viitorul copiilor noştri şi, în aceste două ore, vom aborda toate aspectele educaţiei din România anului 2024. Vom avea alături experţi de top, împreună cu care vom încerca să găsim soluţii viabile la provocările actuale ale sistemului,” a spune realizatorul emisiunii.

Viitor pentru România va continua să fie un spaţiu de dezbatere dedicat celor mai importante subiecte educaţionale, având invitaţi speciali din rândul autorităţilor şi al experţilor din domeniile educaţiei şi familiei. Prima News îşi consolidează astfel misiunea de a susţine educaţia – piatra de temelie a unei societăţi sănătoase şi prospere.

viewscnt

Din aceeași categorie