8 obiceiuri banale, de zi cu zi, care iti afecteaza in mod serios ochii

8 obiceiuri banale, de zi cu zi, care iti afecteaza in mod serios ochii

Un nou studiu citat de cei de la Daily Mail arata ca oamenii pot sa scada riscul de a dezvolta probleme de vedere daca evita cateva dintre cele mai banale obiceiuri de zi cu zi.

Cercetatorii de la University College London avertizeaza ca igiena este esentiala pentru sanatatea ochilor, in special in cazul celor care poarta lentile de contact. Iar cei care poarta lentile sunt din ce in ce mai multi, doar in Marea Britanie sunt peste 4 milioane.

Conform statisticilor, numarul de persoane care sufera de diferite afectiuni ale ochilor este in crestere, ba chiar in cazul celor care sufera de afectiuni rare, infectii care au dus chiar la orbire a crescut dramatic incepand din anul 2011.

Jurnalistii de la Daily Mail au consultat un specialist in domeniu si au gasit impreuna 8 obiceiuri banale prin care iti poti proteja ochii, evitand cateva lucruri pe care le faci probabil zilnic fara sa iti dai seama si care iti afecteaza vederea.

1 Inotul

Inotul este un sport care are foarte multe beneficii pentru corp, insa trebuie sa iti protejezi ochii atunci cand il practici. In niciun caz sa nu porti lentile de contact in piscina. Chiar si fara lentile, daca nu porti ochelari de inot, ochii iti vor fi expusi la diferitele bacterii care se gasesc in apa.

Microorganismele care traiesc in apa iti pot aduce afectiuni grave la ochi.

2 Folosirea de mascara

In cazul femeilor trebuie stiut ca anumite produse de infrumusetare cum este mascara pot dauna serios ochilor. Studiile spun ca o mascara nu trebuie folosita mai mult de trei luni, chiar daca nu s-a terminat si chiar daca a costat mult.

Bacteriile care pot exista in mascara pot duce la infectii la ochi, roseata, sensibilitate la lumina, iritatii, iar in cazuri foarte rare chiar si la orbire.

3 Testari anuale de ochi

Cei mai multi oameni ajung la un control medical la ochi doar in momentul in care au probleme serioase. Ei, bine, testarea ochilor ar trebui facuta anual pentru a depista cat mai din timp probleme de sanatate precum glaucom, diabet, tensiune mare, toate probleme care duc chiar si la orbire in anumite situatii. Chiar si artrita poate cauza inflamatii ce pot fi observate la un test de ochi

4 Holbatul in telefonul mobil

Chiar nu mai e nevoie sa mentionam ca privitul ore in sir in ecranele telefoanelor mobile, televizoarelor, calculatoarelor nu au cum sa faca bine ochilor.

Ecranele emit o anumita lumina care e absorbita de celule vitale din ochi si care declanseaza un proces chimic toxin la nivelul retinei, intr-un final ducand la ‘uciderea’ foto receptorilor de care avem nevoie pentru a vedea.

5 Fumatul

Pe langa multele probleme de sanatate pe care le da fumatul se mai adauga si problemele de vedere. Fumatul creste riscul de cataracta si de degenerare a musculaturii odata cu varsta. Dupa varsta de 50 de ani, riscul de a avea probleme cu ochii se dubleaza pentru fumatori.

6 Lipsa ochelarilor de soare

Multa lume crede ca ochelarii de soare sunt doar un accesoriu ce tine de estetica si moda. Nimic mai gresit. Ochelarii de soare trebuie purtati oricand e lumina puternica afara, chiar si cand sunt nori.

Mai mult, atunci cand va alegeti o noua pereche de ochelari, nu va orientati doar dupa felul in care arata si cum va sta, aruncati o privire si peste nivelul de protectie UV pe care il ofera.

7 Aerul conditionat si ventilatoarele

Stai toata ziua in aer conditionat sau te bate un ventilator? Poate ca acest lucru e bun pentru ca te racoreste, ai impresia ca ai parte de aer curat, insa aceste aparate nu fac decat sa agite aerul din jurul tau, sa ridice alergenii si praful si sa-i introduca direct in ochii tai.

8 Folosirea in exces a picaturilor de ochi

Toti vrem sa avem cei mai frumosi ochi, sa nu para obositi, sa nu avem ochi rosii dupa o noapte nedormita, insa picaturile de ochi pot da dependenta si pot cauza probleme. Picaturile de ochi nu fac altceva decat sa dilate vasele de sange din ochi si sa creeze un cerc vicios.

viewscnt

Din aceeași categorie