Care e motivul pentru care copiii tind sa minta mai mult si cum sa-i incurajezi sa spuna adevarul

Care e motivul pentru care copiii tind sa minta mai mult si cum sa-i incurajezi sa spuna adevarul

Cei mici incep sa minta din momentul in care inteleg ce simt ceilalti si ce gandesc. Pe masura ce cresc, ei devin mai buni in a sustine o minciuna. Cei care sunt crescuti cu reguli stricte tind sa minta chiar mai mult decat restul.

Copiii dar si adolescentii au obiceiul sa minta despre o gama larga de lucruri: de la cine a mancat ultimul biscuite sau unde si-au petrecut timpul liber cu prietenii.

Felul in care mint se schimba de-a lungul timpului si contribuie la diferitele stadii ale dezvoltarii lor sociale, spun expertii citati de Daily Mail.

Cei mai mici tind sa minta mai des pentru propriul beneficiu, iar pe masura ce cresc elimina minciunile pe care isi dau seama ca ceilalti nu le-ar crede. Oamenii de stiinta sustin ca minciunile sunt normale la copii si daca sunt incurajati sa fie deschisi si onesti vor scapa de acest obicei mai repede.

Daca vrem sa le fim de ajutor celor mici in aceasta problema, specialistii sustin ca e bine sa le atragem atentia cand mint, sa-i facem sa constientizeze acest lucru, sa-i incurajam sa vorbeasca deschis despre orice subiect si sa evitam regulile stricte si pedepsele excesive.

Primele minciuni apar la vartele de 2-4 ani. Multi parinti se tem atunci cand copilul lor incepe sa spuna primele minciuni, insa specialistii ne spun ca din perspectiva dezvoltarii personale, minciuna la aceste varste nu e motiv de ingrijorare.

Mai mult, minciuna la cei mici este inofensiva iar ei tind sa recunoasca imediat daca au ascuns ceva anume, nu stiu sa mentina o minciuna. In alta ordine de idei, minciuna arata ca cei mici incep sa inteleaga anumite mecanisme despre ce gandesc ceilalti.

Un studiu recent dezvaluie ca 82% dintre adolescentii americani, de exemplu, isi mint parintii pe subiecte precum banii cheltuiti, consumul de alcool, droguri, prieteni, intalniri amoroase, petreceri sau sex. Tinerii s-au declarat de acord cu o minciuna care poate ajuta sau proteja pe cineva, dar impotriva unei minciuni care poate sa raneasca.

viewscnt

Din aceeași categorie