Mult asteptata, dar fără miză, partidă dintre locul I şi locul II din Liga 1, FCSB şi CFR Cluj, s-a jucat în condiţii cel puţin… interesante. CFR Cluj a decis să folosească juniorii în meciul cu FCSB, iar comentatorii Prima Sport au tratat şi ei la fel partida. Aşadar, doi copii talentaţi, Ştefania Gaia şi Nicolas Mureşan, au luat locul comentatorilor şi şi-au făcut debutul la microfon în primele minute ale meciului de la Buzău.
Pentru că CFR Cluj deja a câştigat titlul iar lotul CFR-ului a intrat în vacanţă, la meciul cu FCSB nu s-a prezentat nici măcar antrenorul Dan Petrescu. De aceea, cei doi comentatori Prima Sport, Emil Grădinescu şi Costi Mocanu, au tratat partida ca atare şi au jucat…table înaintea meciului cu aer de vacanţă.
După ce juniorii Ştefania şi Nicolas au luat locul seniorilor pentru câteva minute, comentatorii şi-au întrerupt minivacanţa şi au comentat întâlnirea dintre primele două clasate ale Ligii I. “Au fost mai buni decat noi. S-au priceput, a fost un început foarte bun pentru ei. Dar ne-am decis să nu facem ce a zis antenorul campioanei şi să nu intram în vacanţă”, a spus Costi Mocanu. “Respectăm competiţia şi meseria noastra. Dar ne bucurăm că cei mici ne-au ajutat. Au fost talentaţi şi dedicati şi, zic eu, au viitor în comentariul sportiv. Dacă îşi doresc”, a adăugat amuzat Emil Grădinescu.
Acelaşi cuplu de comentatori, Costi Mocanu-Emil Grădinescu, va comenta finala Champions League de sâmbătă, 28 mai, de la ora 22.00, pe Prima Sport 1, în direct de la Paris, dar şi debutul Naţionalei României in UEFA Nations League, într-un meci transmis de Prima TV, sâmbătă , 4 iunie, de la ora 21.45. Studioul UEFA începe la 21.00 la Prima TV.