“Comediei îi este dor de tine”. Au fost cuvintele cu care producătorul Mike Schur şi partenerul său de producţie, David Miner, l-au convins pe marele actor Ted Danson să joace rolul lui Michael în serialul #loculcelbun (The Good Place).
„Este un actor dramatic atât de grozav, dar, de asemenea, este cel mai bun actor de comedie pe care l-a avut vreodată televiziunea”, a spus Schur într-un interviu. Şi, cum Danson nu a stat pe gânduri şi a spus “da”, producătorii au fost fericiţi pentru că au mărturisit, ulterior, că nu aveau niciun plan B pentru acest personaj.
Cât despre Ted Danson, acesta spune că unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii a fost acela în care un puşti de 12 ani a venit, l-a strâns în braţe şi i-a spus cât de mult îi place serialul. “Sunt foarte recunoscător că am ajuns să fac parte dintr-un serial care cred că de fapt, într-un mod minunat, prostesc, fericit, înălţător, înseamnă ceva.”
#loculcelbun este de luni până vineri, de la 19:30, la Prima TV