Dacia a vândut anul trecut 46.124 de vehicule pe piaţa din România, conform datelor privind înmatriculările, volumul fiind în creştere cu 14,8% faţă de cele 40.179 de unităţi comercializate în 2022. Volumul vândut este mai mic cu 16% faţă de cel înregistrat înainte de pandemie, în 2019.
În acest moment, Dacia are cea mai mare cotă de piaţă pe piaţa auto din România, cu 28,6% din totalul înmatriculărilor de vehicule noi. Odată cu lansarea Jogger şi Spring, Dacia a completat clasamentul celor mai vândute automobile din România, astfel că în 2023 a realizat o nouă premieră, cu 5 modele în acest clasament, pe primele locuri, arată datele Profit.ro.
Odată cu lansarea Jogger şi Spring, Dacia a completat clasamentul celor mai vândute automobile din România, astfel că în 2023 a realizat o nouă premieră, cu 5 modele în acest clasament, pe primele locuri.
Cele mai vândute modele Dacia au fost Logan, cu 14.269 de unităţi, în creştere cu 25% faţă de cele 11.401 vehicule înmatriculate în 2022, Duster, aflat în ultimul an de vânzare, înainte de intrarea în fabricaţie a unei noi generaţii, pe locul al doilea în topul vânzărilor, cu 10.908 unităţi, şi Sandero, pe locul al treilea, cu 9.896 unităţi (+16,9%), care a fost preferat într-o pondere de 92% în versiunea Stepway. Celelalte două modele au fost Spring, cu 6.875 de unităţi vândute, cel mai popular model electric de pe piaţa din România, cu o cotă de piaţă de peste 43% în segmentul său, şi Jogger, locul cinci, cu 4.175 unităţi înmatriculate în 2023, versiunea Hybrid 140, fiind şi primul vehicul full-hibrid produs în România (17% din totalul vânzărilor).