Pe lângă cele 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, românii vor avea anul viitor de la Guvern doar o singură zi liberă în plus, care să le asigure o minivacanţă. Şi pentru aceasta vor trebui să aştepte până în decembrie, de Ziua Naţională, când Guvernul va stabili data de vineri, 2 decembrie 2022, drept zi liberă, conform actului normativ pregătit în acest sens.
Conform unui proiect de lege intrat în vigoare în 2019, Guvernul este obligat să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an toate zilele libere ce vor acordate în acel an, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii să poată beneficia de o minivacanţă. Măsura este în măsură să faciliteze programările în industria ospitalieră, arată Profit.ro
Având în vedere că anul viitor 1 Decembrie va fi într-o zi de joi, Guvernul a pregătit deja acum actul prin care să declare ziua de vineri, 2 decembrie 2022, drept zi liberă. Astfel, va exista o minivacanţă de 4 zile incluzând sfârştiul de săptămână.
Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru.
Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, dar nouă vor fi în timpul săptămânii, faţă de şapte în 2021 şi 11 în 2020. Zilele libere legale în 2022 sunt:
* 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) - sâmbătă şi duminică;
* 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) - luni;
* 22 aprilie (Vinerea Mare):
* 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) - duminică şi luni;
* 1 mai (Ziua Muncii) - duminică;
* 1 iunie (Ziua Copilului) - miercuri:
* 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) - duminică şi luni;
* 15 august (Adormirea Maicii Domnului) - luni;
* 30 noiembrie (Sfântul Andrei) - miercuri;
* 1 decembrie (Ziua Naţională a României) - joi;
* 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - duminică şi luni.
Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.