Marina Niţoiu, prezentatoarea Focus Sport de la Prima TV, şi-a sărbătorit ziua de naştere exact aşa cum şi-a dorit: practicând sporturi subacvatice, înotând cu delfinii, făcând echitaţie pe plajă şi vizitând Egiptul Antic alături de soţul ei, Daniel Niţoiu. A avut parte de o aniversare 3 in 1, recuperând astfel zilele de naştere pe care nu le-a putut sărbători în perioada de pandemie.
“În ultimii ani nu mi-am putut sărbatori ziua de naştere, pandemia nu m-a lăsat. În 2020 am “sărbătorit” prima zi de naştere în mediul online cu familia şi prietenii. Am aprins globul disco, am dat drumul la muzică şi i-am sunat pe video call pe toţi cei apropiaţi. Am ciocnit virtual un pahar de şampanie şi cam asta a fost ziua mea de naştere de atunci. Îmi amintesc că eram în lockdown pe vremea aceea. În 2021 am tânjit după vacanţă… dar din nou am avut parte de restricţii. Aşa că, anul acesta am sărbatorit 3 zile de naştere într-una singură”, spune Marina Niţoiu.
La Marea Roşie, în Egipt, vedeta Prima TV a făcut pentru prima dată scuba diving, a înotat cu delfinii, a făcut windsurfing şi echitaţie pe plajă, experienţe inedite pe care îşi doreşte să le repete în vacanţe viitoare.
“Mi-am dorit foarte mult sa fac scuba diving şi să înot cu delfinii, aşa că ziua mea m-a prins făcând aceste două activităţi la care visam de ceva vreme. Scuba divingul nu este chiar o experienţă easy peasy, dar merită din plin să-ţi învingi orice teamă legată de asta. Şi trebuie să mai ştiţi ceva înainte să incercaţi asta: dă dependenţă!
La prima scufundare mi-a fost puţin teamă. După ce am sărit din barcă în apă am simţit cum îmi creşte pulsul instant şi respiraţia mea o ia razna. După câteva secunde m-am calmat şi sub apă deja mă simţeam în elementul meu. La a doua scufundare ştiam deja ce aventură incredibilă mă aşteaptă aşa că m-am scufundat şi mai mult până când am atins nisipul de pe fundul mării. E o senzaţie incredibilă să stai pur şi simplu în picioare pe fundul mării.
Lumea subacvatică este atât de frumoasă încât nu există cuvinte să o poţi descrie aşa cum merită. Iar Marea Roşie îţi oferă cel mai frumos cadru pentru scuba diving. O apă excelentă, o multitudine de corali, peşti coloraţi şi de toate mărimile şi multe alte vieţuitoare pe care le-am mai văzut doar în documentare. Vis a fost!
În altă zi a vacanţei am înotat cu delfinii. M-am bucurat mai ceva ca un copil de acest privilegiu. Au urmat câteva zile de windsurfing şi, bineinteles, echitaţie pe plajă… asta chiar nu avea cum sa lipsească de pe lista mea de dorinţe”, povesteşte Marina Niţoiu, prezentatoarea Focus Sport de la Prima TV.
O altă zi a vacantei a dedicat-o istoriei Egiptului Antic şi facut o călătorie până la Luxor să vadă Templul Karnak, Valea Regilor, râul Nil şi Templul Reginei Hatshepsut, despre care Marina Niţoiu spune că „este una dintre cele mai faimoase figuri feminine din istoria Egiptului antic, fiind prima femeie faraon”.
Marina Niţoiu a aşteptat cu nerăbdare să revină în studio-ul Prima TV şi să prezinte din nou ştirile din sport. Prezentatoarea Prima TV spune că nu i-a scăpat nimic cât a fost în concediu pentru că a urmărit tot ce s-a întâmplat în lumea sportului.