Institutul Autism Voice anunţă împlinirea primului său an de activitate şi doreşte să sublinieze importanţa acestui moment în lupta pentru îmbunătăţirea vieţii adolescenţilor şi tinerilor cu tulburări de spectru autist din România. Acest moment reprezintă nu doar o cifră aniversară, ci şi un aspect cheie în eforturile lor constante de a oferi speranţă şi ajutor real celor care se confruntă cu provocările zilnice aduse de dizabilităţile neuropsihice. Pentru acest proiect şi activitatea sa, Autism Voice a primit „Premiul Cetăţeanului European 2023” din partea Parlamentului European, distincţie care recunoaşte munca cu rezultate remarcabile pe care asociaţia o desfăşoară în folosul comunităţii şi sub valorile europene de incluziune şi integrare.
Într-o societate în care mulţi dintre copiii şi tinerii cu autism rămân nevăzuţi de sistemele terapeutice şi sociale, unde se estimează că sunt aproximativ 50.000 mii de copii şi tineri în nevoie, Institutul s-a angajat să ofere cele mai bune programe de recuperare şi integrare, care să le permită acestora să îşi dezvolte abilităţile, să se poată integra într-o comunitate şi să aibă acces la o viaţă cât mai independentă.
În prezent, programele Institutului, clădit datorită partenerilor proiectului, precum partenerul strategic NN România, ajută 165 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 26 de ani.
Printre aceste programe se numără:
Life Autism
Programul Life Autism se axează pe importanţa integrării într-o comunitate a adolescenţilor şi tinerilor cu autism. Prin terapie de grup, exersarea autonomiei personale, comunicare, ieşiri şi activităţi de grup, abilităţi academice funcţionale, jocuri şi timp liber petrecut frumos, Autism Voice îşi propune să ofere o experienţă diversificată şi benefică pentru aceşti tineri.
Aba Next Step
Psihoterapia este un element esenţial în dezvoltarea emoţională şi socială a copiilor şi adolescenţilor cu autism. Programul Aba Next Step oferă sprijin în înţelegerea emoţiilor, adaptarea la situaţii dificile şi dezvoltarea relaţiilor sociale, promovând o înţelegere profundă a sinelui şi luarea deciziilor benefice pentru viitor.
Social Skills Training
Pentru a rezolva provocările aduse de adaptarea socială în rândul persoanelor cu dizabilităţi neuropsihice, a fost dezvoltat programul Social Skills Training. Acesta reprezintă o iniţiativă dedicată dezvoltării personale şi cultivării abilităţilor sociale esenţiale, având ca obiectiv principal facilitarea integrării armonioase într-o comunitate a tinerilor şi adulţilor cu tulburări de spectru autist.
Grupuri de educaţie non-formală şi inserţie pe piaţa muncii
În prezent, echipa multidisciplinară a asociaţiei reuşeşte să ajute beneficiarii Institutului cu grupuri şi ateliere de educaţie non-formală şi inserţie pe piaţa muncii precum construcţii, agricultură, IT sau arte, toate combinate cu elemente de socializare şi dezvoltare personală şi colectivă.
„Suntem la început în ceea ce priveşte acţiunile Institutului, dar premisele sunt deja bune. Vom continua să adăugăm în programele şi serviciile dedicate adolescenţilor şi adulţilor noi ateliere şi noi forme terapeutice de recuperare şi integrare, în măsura nevoilor lor şi a sprijinului pe care îl obţinem. Nu este uşor, însă nimic din ce merită cu adevărat nu se obţine facil. Suntem pregătiţi pentru asta. Orice companie cu valori similare ne poate susţine prin programele sale de CSR sau prin redirecţionarea gratuită şi deductibilă a 20% din impozitul ei pe anul curent sau pe anul trecut, prin declaraţia 177. Orice persoană fizică ne poate susţine misiunea prin redirecţionarea formularelor 230 către asociaţia noastră sau cu un SMS de 2 euro/lunar la 8844 cu textul VOCE.”, susţine Anca Dumitrescu, Preşedinte Autism Voice.
Într-un gest de recunoştinţă şi validare a tuturor acestor eforturi depuse de către echipa Autism Voice, Institutul a obţinut o realizare remarcabilă, câştigând Premiul Cetăţeanului European în 2023. Această distincţie a fost oferită în cadrul unei ceremonii speciale la Parlamentul European de la Bruxelles, unde echipa Institutului a avut privilegiul de a fi prezentă. Medalia a fost înmânată de către Preşedintele Parlamentului European, subliniindu-se încă o dată recunoaşterea notabilă a contribuţiilor şi a impactului pozitiv pe care îl aduce Institutul Autism Voice societăţii autohtone.
„Acest premiu este pentru noi atât o onoare, cât şi o motivare suplimentară de a continua pe drumul pe care am pornit, sub valorile europene de incluziune, integrare, egalitate de şanse şi coeziune a neurodiversităţii. Este şi un premiu al tuturor copiilor şi tinerilor cu autism şi alte probleme neuropsihice din România, pentru că vocea lor se aude dincolo de graniţe, şi al tuturor oamenilor şi companiilor care ne susţin activitatea.”, mai declară Anca Dumitrescu.
Mai multe informaţii despre Institutul Autism Voice şi detalii despre forme de susţinerea a misiunii organizaţiei se pot găsi pe site-ul acestora.
Despre Autism Voice:
Misiunea asociaţiei Autism Voice, încă din 2008, este de a dezvolta şi a oferi, la nivel naţional, cei mai buni specialişti şi cele mai bune programe de recuperare şi integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. Asociaţia operează două centre de terapie de renume în România şi Institutul Autism Voice, având o echipă multidisciplinară care asigură rezultatele optime în recuperarea abilităţilor copiilor cu dizabilităţi neuropsihice prin terapie ABA, psihoterapie, logopedie, consiliere, grupuri de dezvoltare şi integrare socială şi şcolară. Acestea includ programe de diagnosticare precoce, evaluare şi terapie, consiliere şi training pentru părinţi şi cadre didactice, formare a specialiştilor, materiale educaţionale şi terapeutice speciale, programe de integrare socială şi activităţi de advocacy şi educare pentru conştientizarea publicului şi a profesioniştilor cu privire la contribuţia lor în evoluţia copiilor cu tulburări de dezvoltare sau de spectru autist.