Duminică, la "Schimb de mame", faceţi cunoştinţă cu familia Vasile din Nădlac, judeţul Arad, şi familia Manea, din comuna Alexandru Odobescu, judeţul Călăraşi.
La Nădlac, după o casnicie eşuată, Maria l-a cunoscut pe Daniel, un tată şi un soţ, la prima vedere, mai mult decât responsabil. Daniel i-a devenit tată şi Oanei, fiica Mariei din prima relaţie. Alintatul casei este Alexandru care, la cele 6 luni, are parte de atenţia tuturor. Toate bune şi frumoase, doar că în familia Vasile, mama merge la facultate si la shopping, iar tatăl găteşte, face curăţenie, spală, are grijă de copii. Nici Oana nu e prea mulţumită că trebuie să aibă grijă de cel mic în timpul ei liber.
Altfel stau lucrurile în Alexandru Odobescu, unde, de dimineaţă până seara, Corina trebăluieşte prin gospodărie, ajutată de soţul ei şi cei doi băieţi, Claudiu şi Sorin. O familie tradiţionalistă, simplă, în care fiecare ştie ce are de făcut.
La Odobescu, Maria dă de greu, că doar trebuie să se ocupe şi de casă, şi de masă, iar Virgil are pretenţii de la ea. Totuşi, protagonista se descurcă, desi nu ar da munca de birou pe viaţa la ţară nici în ruptul capului.
La Nădlac, Corina nu se poate impune cu uşurinţă. Aici lucrurile sunt controlate de Daniel, un om mai puţin înţelegător cu fiica lui, Oana, care ar vrea să aibă mai mult timp liber. Mama de schimb încearcă să aducă noi reguli, însă ele nu sunt privite de tată cu ochi buni.
Nu pierdeţi „Schimb de mame” pe 16 noiembrie, de la ora 21.20, numai la Prima TV!