Livia Graur, prezentatoarea ştirilor Focus Prima TV de la ora 14:00, a împlinit 36 ani, aniversare pe care a marcat-o cu un garden party la ea acasă, alături de familie şi prietenii apropiaţi.
Vedeta Prima TV a cântat şi a dansat alături de invitaţii ei, a organizat spontan chiar şi un karaoke. Petrecerea aniversară nu a fost lipsită de momente amuzante, Livia uitând de tort, pe care însă i l-a adus o prietenă în ultimul ceas.
“Am avut cea mai frumoasă zi de naştere de doi ani încoace! Pandemia şi-a pus amprenta în ultimii ani, iar ziua mea s-a potrivit exact când au început restricţiile în 2020 şi când s-au reinstalat în 2021. Aşa că am sărbătorit în cadru foarte restrâns. Anul acesta, însă, m-am bucurat din tot sufletul că am putut să organizez ceva pe gustul meu, cu prietenii apropiaţi. Singurul inconvenient era vremea, care părea să se strice. Din fericire am avut noroc şi de o zi însorită, caldă, cu puţin vânt, ce-i drept, dar una peste alta a fost distracţie maximă. Am încins şi un grătar de ţoată frumuseţea, am dansat şi ne-am distrat până seara târziu. Am primit şi multe cadouri, dar cel mai important, m-am bucurat de prietenii mei, a căror prezenţă mi-a lipsit în ultima perioadă!!”, spune Livia Graur.
Telespectatorii o pot urmări în continuare pe Livia Graur la Focus Prima TV de la ora 14:00.