Va fi sau nu va fi război la porţile României? Pentru a fi în mijlocul evenimentelor care îngrijorează o lume întreagă, o echipa de ştiri condusă de Marius Saizu a plecat în Ucraina şi vă va tine conectaţi zilnic prin transmisiunile din jurnalele Focus Prima TV.
Din 10 februarie, Focus este în prima linie. Corespondentul Marius Saizu va sta de vorba cu românii din Ucraina, afectaţi de iminenta şi continuua ameninţare a Rusiei. El va afla care sunt planurile acestor, ce soluţii au să scape în caz de război şi ce aşteptări au de la România. “Ucraina este un loc fierbinte, foarte aproape de noi în aceste zile. Merg în ţara vecină cu dorinţa de a le arata telespectatorilor realitatea aşa cum este ea. Avem o comunitate mare de români în Ucraina iar o invazie a ţării i-ar afecta si ne-ar afecta direct. Le voi povesti in imagini, dar si prin corespondenţe, celor de acasă cum trăiesc românii de peste graniţă, dar şi cât de reală este ameninţarea Rusiei. Ne vedem la ştirile FOCUS de aici, din prima linie”, spune Marius Saizu.
Începând de joi, 10 februarie, programele de ştiri Focus vor conţine corespondenţe din Ucraina, transmise de corespondentul special, Marius Saizu şi operatorul George Mihăilescu.
Demersul jurnalistic va fi reflectat si prin transmisiuni live pe pagina de Facebook Prima TV, https://www.facebook.com/PrimaTVRomania