Niciun moment fără un zâmbet. Prima TV lansează o invitaţie la distracţie, vineri, 11 martie, de la ora 19.15. Îndrăgiţi de telespectatori, Oportuniştii revin cu Sezonul 2.
Sitcom-ul continuă povestea din primul sezon, dar aduce multe personaje noi. O actriţă, un regizor, un văr de la ţară şi noul ginere al patronului de la şaormerie îi aşteaptă pe telespectatori în faţa ecranelor să le ofere o seară a râsului românesc. Ramona Dumitrean o interpretează pe Ema, o actriţă care nu are prea mult succes, dar care îşi doreşte foarte mult să fie vedetă. Ea şi regizorul Misirianţu, interpretat de Sorin Misirianţu, lucrează împreună. Regizorul este totodată şi agentul ei, care îi face rost de diverse joburi neînsemnate şi prost plătite. Şi în noul sezon, regizorul e întreprinzător. El îşi încearcă norocul ca agent în diferite proiecte, are pretenţii artistice, culturale şi intelectuale, dar nu este deloc pregătit pentru meseria să. Ema scapă nici în sezonul 2 de vărul ei. Pleacă Neluţu, care locuia cu ea în apartament, dar nu poate să savureze momentul pentru că în apartamentul ei se instalează un alt văr de la ţară, Niculae, interpretat de Nicu Bendea. Niculae a venit la oraş să recupereze oile pe care celălalt văr, Neluţu, le-a dus în Dubai să le vândă. Niculae, la 40 de ani, e condus cu o mână de fier de mama sa. Bunul simţ şi timiditatea să exagerată îl fac un personaj extrem de savuros. Al patrulea personaj al sitcom-ului de la Prima TV este Kolea, noul ginere al patronului de la şaormerie, nea Costică, plecat în Cuba şi căsătorit cu o aborigenă. Kolea e basarabean şi vinde în piaţă, se ocupă de şaormerie şi repară - fără succes - absolut orice. Nici din acest sezon nu vor lipsi personaje din viaţa reală care îşi vor interpreta propriul rol. Andrei Duban este invitatul primelor două episoade.
Scene savuroase, situaţii încurcate şi mult haz de necaz. Asta îi aşteaptă pe telespectatorii Prima TV începând de vineri seară, de la 19:15, în noul sezon Oportuniştii.