A doua ediţie a competiţiei Destinaţia Anului, prezentată de Prima TV şi susţinută de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi de Alianţa Pentru Turism, îşi alege destinaţiile finaliste iar numărul nominalizărilor publicului este cel mai important factor.
În timp ce românii dau examenul omeniei şi ospitalităţii, realitatea dură de lângă noi ne face sa apreciem mai mult ceea ce avem frumos chiar aici, în România. O spun atât cifrele de audienţă online cat şi numărul de nominalizări in sine, semnificativ mai mare decât cel din 2021. Mesajul de optimism şi frumos a ajuns la peste 400 de mii de utilizatori, pe paginile de social media destinaţia Anului, mai mult decât dublu fata de rezultatele etapei nominalizărilor de anul trecut. La acestea se adaugă milioanele de oameni la care mesajul a ajuns cu ajutorul partenerilor media, dar şi prin efortul comunităţilor care s-au mobilizat să adune cât mai multe voturi.
Destinaţiile din regiunea Transilvaniei (incluzând Banatul, Crişana şi Maramureşul) au atras nu mai puţin de 54% din totalul de nominalizări, ceea ce confirmă încă odată puterea acestui brand. Destinaţiile din sudul ţării (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea) au primit 27% din total, iar cele din Moldova şi Bucovina 18%.
Cei peste 21 de mii de români care au nominalizat destinaţia lor preferată pe www.destinatiaanului.ro au adus in atenţia publicului peste 150 de locuri minunate. Dintre acestea, 22 au întrunit fiecare peste 100 de nominalizări. În ordine alfabetică:
- Alba Iulia
- Braşov
- Brezoi
- Bucureşti
- Buziaş
- Cluj-Napoca
- Cund
- Dărmăneşti
- Galaţi
- Hunedoara
- Iaşi
- Oradea
- Săvârşin
- Sfântu Gheorghe - Delta Dunării
- Sibiu
- Sovata
- Suceava
- Târgovişte
- Timişoara
- Topliţa
- Valea Doftanei
- Vama Buzăului
Intrăm în etapa a doua a proiectului, cea de verificare a eligibilităţii, în paralel cu deliberările juriului pe baza aplicaţiilor înscrise de destinaţiile care au adunat peste 100 de nominalizări. Numărul nominalizărilor va conta pentru 2/3 din scor, iar opinia juriului va conta pentru 1/3 din scor. Câştigătoarele fiecărei regiuni vor fi anunţate pe 27 Aprilie.
Într-o serie de emisiuni dedicate proiectului si prezentate de Gianina Corondan, Prima TV va participa activ în proiectul Destinaţia Anului 2022 in Romania. În final, câştigător va fi turismul romanesc!
ROMÂNIE DRAGĂ, HAI SĂ ALEGEM CEA MAI FRUMOASĂ DESTINAŢIE DIN ŢARĂ!