Anul se înnoieşte la Prima TV cu distracţie, muzică, dans, mâncăruri alese şi cu cel mai inedit Revelion: cel în care se deschid porţile Cetăţii. În noaptea dintre ani, telespectatorii Prima TV sunt invitaţii lui Mircea Dinescu la cel mai antrenant Revelion, cel de la Cetatea de pe malul Dunării, într-o ediţie specială Poezie şi delicateţuri. Ultima zi din 2021 aduce la Prima TV întâlniri inedite, invitaţi de seamă şi ediţii de sărbătoare ale emisiunilor. Iar zâmbetul şi voia bună vor fi asigurate de către distribuţia serialului Secretele Preşedintelui cu un episod special de Revelion.
Petrecerea începe în ultima zi a anului, de la ora 15.00, cu ediţia specială a emisiunii Exclusiv VIP. Cristi Brancu îi invită pe telespectatori să întâmpine 2022 cu voie bună şi speranţă. În platoul emisiunii vor veni invitaţi de seamă care vor transmite gândurile pentru anul ce vine, dar şi dorinţele lor. Împreună, ne amuzăm, imităm, cântăm şi ne distrăm.
De la ora 19.00, Portul Cultural Cetate de la Dunăre se pregăteşte de petrecere şi telespectatorii vor intra în fervoarea pregătirii unei mese bogate, pentru că Mircea Dinescu aşteaptă musafiri de seamă. Telespectatorii vor asista la pregătirile pe care Mircea Dinescu le face pentru musafirii săi: prepararea viţelului la proţap sau punerea pâinii în cuptor. Rând pe rând, vedetele Prima TV - Cristi Brancu, Dezbrăcatu, Ioana Petric, Irina Gologan, Cove, Gabriela Marin, Maria Iordănescu, Grig Chiroiu, Toni Ionescu, vor fi întâmpinate cu voie bună, cu bucate alese şi, mai ales, cu muzică lăutărească.
Seara continuă cu o ediţie Best Of a Cronicii Cârcotaşilor. Ioana Petric, Dezbrăcatu şi bebeluşele fac show total, de la ora 20.00, în ultima seară a lui 2021. Cele mai tari bâlbe sunt prinse in Topul anului iar telespectatorii vor fi delectaţi cu 2 ore de râsete pe cinste.
Secretele Preşedintelui vor fi dezvăluite şi în ultima zi a anului. De la ora 22.00, preşedintele Pupăză şi staff-ul său pregătesc un Revelion cu momente artistice care vor asigura ambianţa trecerii în noul an, şi doi invitaţi speciali, Angelina Jolie şi pe Brad Pitt. Apropierea de miezul nopţii va fi marcat de tradiţionalul discurs al preşedintelui Pupăză, care va spune câteva cuvinte, pentru “a lumina” calea românilor în 2022.
Apoi, de la ora 00:00, petrecerea de la Cetate poate începe. Mâncarea-vedetă din farfurie va fi una marca Mircea Dinescu. Pentru că primele ore din an merită sărbătorite cum se cuvine, maestrul propune o reţetă-fenomen: viţelul la proţap, umplut cu purcel fript, umplut cu un curcan ce va fi umplut cu o bibilică. Şi, cum 2022 trebuie întâmpinat cu dans, din programul special de Revelion al Prima TV nu vor lipsi lăutarii. Celebra formaţie Azur va cânta alături de tarafurile Caliu, Mambo Siria, Iancu Jianu şi Constantin Gaciu, Perla Dunării. Atmosfera de la Cetate va fi încinsă şi de Profesorul Nelu Greblă sau Bătrânul Gogu. Revelionul este seara în care celebrăm Noul An aşa că de pe mesele invitaţilor de la Cetate nu vor lipsi mâncărurile tradiţionale, un cârnat lung de 25 de metri, vinul lui Dinescu, iar la miezul nopţii cerul de deasupra Dunării se va lumina de artificii.
La trecerea dintre ani, Prima TV te îndeamnă să trăieşti bucuria lucrurilor care contează. Din 31 decembrie şi până la primele ore ale noului an, vom ura împreună tuturor un an mai bun şi... bun venit 2022!