Dupa ce peste 21 de mii de internauti au nominalizat destinaţiile preferate în competiţia vacanţelor în România, in doar 24 de ore, 10.000 de romani au intrat sa isi voteze favoritele pe www.destinatiaanului.ro
Categoria City Break a fost intens disputată, mai ales în regiunea Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. BRAŞOV a avut cel mai mare punctaj total, cu cel mai mare număr de nominalizări din partea publicului, câştigă etapă şi merge în finală naţională. Regiunea Moldovei şi Bucovinei a fost câştigată de IAŞI, iar TÂRGOVIŞTE a avut cel mai mare punctaj în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea.
Categoria "Localităţi turistice" a adus multe noi descoperiri. O competiţie puternică între destinaţii cu natură, cultură, experienţă şi poveste. În acest an, toate cele trei câştigătoare ale etapei regionale, TOPLIŢA, BREZOI şi DĂRMĂNEŞTI, sunt destinaţii de munte, remarcabile prin cadrul natural dar şi prin experienţele deosebite sportive sau culturale pe care le oferă.
În această ediţie, destinaţia câştigătoare a fost determinată într-o proporţie de 2/3 de voturile publicului şi în proporţie de 1/3 de voturile Juriului. Au existat situaţii în care unele destinaţii au fost clasate pe primul loc în preferinţele juriului, dar categoria lor a fost câştigată de o altă destinaţie, care a avut cel mai mare scor în preferinţa publicului. De aceea, membrii juriului au ţinut să acorde o recomandare specială pentru SIBIU în categoria City Break şi SFÂNTU GHEORGE - DELTA DUNĂRII în categoria Localităţi Turistice.
Celelalte destinaţii finaliste ale fazei regionale sunt Oradea, Timişoara, Hunedoara, Suceava, Galaţi, Bucureşti, Buziaş, Vama Buzăului, Săvârşîn, Sovata şi Valea Doftanei
Ce urmează acum? Etapa finalei naţionale!
Gianina Corondan se pregăteşte să viziteze cele 6 Destinaţii câştigătoare în regiunea şi categoria lor, împreună cu o echipă completă de producţie TV pentru a descoperi atracţiile şi noutăţile fiecăreia în parte. Filmările vor avea simultan o componentă de producţie TV clasică, dar şi una interactivă. În acelaşi timp, începând cu 5 mai publicul poate să participe în direct şi să voteze pe www.destinatiaanului.ro pentru a stabili podiumul final.
În vara lui 2022, telespectatorii Prima TV vor urmări seria de emisiuni de promovare dedicată acestui proiect. În 6 episoade, toate destinaţiile câştigătoare vor fi prezentate publicului. Acestea vor beneficia şi de prezenţe în media internaţională şi la mari târguri de turism din Europa. În final, câştigător va fi turismul românesc!”