Război la graniţă, pandemie în ţară, carburanţi al căror preţ a crescut brusc, creşteri de preţuri la toate produsele, explozie de preţ în facturile de utilităţi. În toată această stare de incertitudine, PNL şi PSD fie se întrec în concursuri de frumuseţe politică la televizor, fie aruncă neputinţa de la unul la altul, ca un Kurtos Kalacs fierbinte care frige electoral. Prin urmare, la Insider politic, căutăm răspunsuri de la partidul care arbitrează orgoliile în coaliţia de guvernare: UDMR. Duminică, 27 februarie, de la ora 11.00, vicepremierul Kelemen Hunor este invitatul lui Sebastian Zachmann. Încercăm să aflăm ce face statul pentru a rezolva criza facturilor, ce se întâmplă cu preţul benzinei, dacă va creşte pensia sau doar inflaţia.
În partea a două emisiunii, de la 12.00, Sebastian Zachmann lansează o dezbatere despre plăcerile bahice ale scriitorilor români din ultima jumătate de secol cu un insider literar: Mircea Dinescu.
Insider politic este emisiunea difuzată de Prima TV în fiecare duminică, de la ora 11.00, şi prezentată de jurnalistul Sebastian Zachmann. Ne puteţi urmări pe www.primatv.ro, pe pagina de Facebook a emisiunii, https://www.facebook.com/insiderpolitic sau pe cea de Instagram, https://www.instagram.com/insiderpolitic/