Informaţie, entertainment, vedete în ipostaze rar întâlnite, poveşti despre oameni şi o invitaţie la redescoperirea binelui din fiecare om. Pe 17 decembrie 2021, Prima TV împlineşte 24 de ani şi împarte bucuria sărbătorii. Sunt 24 de ani de poveşti despre oameni extrordinari, oameni care cred în bine şi reuşesc să aducă schimbarea acolo unde este nevoie. La aniversare, Prima TV invită telespectatorii să participe la vânătoarea de bâlbe, să descopere extraordinarul din oamenii obişnuiţi, să aibă încredere în informaţiile obiective şi relevante pentru ei.
În zi aniversară, vedetele Prima TV, dar şi personalităţi din viaţa publică, spun „La mulţi ani, Prima TV!”. Dimineaţa începe cu Focus la Prima Oră, emisiune prezentată de Irina Gologan şi Daniel Osmanovici. De la ora 15.00, Ioana Petric, Giulia şi Gabriela Marin pornesc petrecerea la Hai cu fetele. Se lasă cu vedete dezbrăcate de… secrete, cu poveşti amuzante şi multă voie bună.
Cristi Brancu are şi el invitaţi de seamă. De la ora 16.00, la Exclusiv VIP, telespectatorii vor afla poveşti din culisele emisiunilor Prima TV. Mergem în redacţia Focus, iar în platou vin, rând pe rând, Bebe Cotimanis, Ioana Petric, Giulia şi Gabriela Marin, Dezbrăcatu şi bebeluşele, Alexandra si Denisa, dar şi vedetele ştirilor FOCUS: Ioana Maria Moldovan, Livia Graur şi Daniel Osmanovici.
Seara aniversară se încheie cu o ediţie specială Cronica Cârcotaşilor, care aduce o retrospectivă a celor mai bune momente din cei 24 de ani de Prima TV şi a celor mai tari bâlbe din emisiune.
La Prima TV, aniversarea celor 24 de ani aduce în luna decembrie, de la începutul ei până în Ajunul Crăciunului, 24 de zile încărcate de energia şi optimismul faptelor bune. Orice faptă bună, orice gest de implicare contează. Postul de televiziune s-a alăturat unor cauze nobile şi a făcut apel la solidaritate şi dărnicie prin mesajele Crede în bine! Împarte bucurie! Vedetele Prima TV s-au implicat în mod activ în acţiunile mai multor organizaţii: Asociaţia Magic, Conil, SOS Satele Copiilor, United Way, Habitat for Humanity România, Casa Hospice, Asociaţia FDP şi Asociaţia Blondie. Andreea Berecleanu, Ioana Maria Moldovan, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Marius Saizu, Daniel Osmanovici, Irina Gologan, Marina Niţoiu, Maria Iordănescu, Anca Sână Serea, Diana Bart, Cove, Dezbrăcatu, Ioana Petric, Gabriela Marin, bebeluşele Cronicii Cârcotaşilor, Denisa si Alexandra, Sebastian Zachmann, Georgia Ninu, Bianca Iordache, Luci Popa şi Dan Scarlat, Cristi Brancu, Dragoş Pătraru şi Ştefania Cîrcu, echipele serialelor Oportuniştii şi Secretele Preşedintelui, toţi s-au alăturat din suflet cauzelor sociale şi au adus zâmbete pe chipurile celor greu încercaţi de viaţă. Mai mult, Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, îşi pune amprenta muzicală pe campania Prima TV, semnând compoziţia imnului campaniei Crede în bine! Împarte bucurie!
La 24 de ani, Prima TV invită fiecare telespectator să devină ambasadorul speranţei şi al faptelor bune: Crede în bine! Împarte bucurie!