Cantareata Delia Matache este intrebata tot mai des: de ce nu face un copil? Deranjata de aceasta intrebare pusa cu insistenta, vedeta a acceptat sa vorbeasca deschis despre acest subiect.
"Luati de va saturati, in sfarsit raspund si eu sincer la intrebarea care mi se pune cel mai des. Nu mai vreau sa fiu intrebata despre acest subiect!", a fost mesajul postat de Delia pe Facebook.
Alaturi de mesaj a fost publicat un articol in care vorbeste despre "problema" copilului.
"Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranţii pe extremiştii de la noi. Acum recunosc că nu a fost mereu aceeaşi temă. Acum ceva vreme era: ”tu când te măriţi că trece timpul şi o femeie nemăritată nu e o femeie împlinită”. Înainte de asta era: tu când îţi faci o carieră serioasă, ce e cu muzica asta, că doar nu se câştigă cine ştie ce din ea şi o femeie fără o carieră serioasă nu e o femeie împlinită.
Aşa că de ce nu fac un copil? Nu ştiu! Pur şi simplu nu ştiu să răspund la întrebarea asta. Dacă aş planta câte un copac pentru fiecare întrebare legată de copil aş reîmpăduri toată România. De ce nu fac un copil? Pentru că nu sunt în starea necesară acum. Pot să vă povestesc în schimb de ce sunt în stare. Vreau să îmi iau rucsacul în spate şi să fug departe, cât sunt în stare de departe. Aş fugi în Nepal, aş merge în Tibet sau aş înota până în Noua Zeelandă înainte de face un copil. Aş trece şi prin India, aş vizita Vietnamul şi Koreea, m-aş plimba prin Papua Noua Guinee. Şi lista e mai lungă decât pot eu enumera aici şi toate înainte de a face un copil.
Dar în vacanţele astea exotice se fac copii. Plecaţi doi şi vă întoarceţi trei. De ce nu faci un copil? Nu ştiu! Nu am planificat niciodată un copil când am rezervat biletele de avion şi camera la hotel.
Luna de miere e o ocazie perfectă. De ce nu ai făcut un copil? Uite că nu am reuşit să planificăm o lună de miere romantică, din aia cu orhidee peste tot, lumânări şi şampanie. N-am ars-o prea romantic. Ne-am dus taman în Africa. De unde romantism în Etiopia? Triburi în care femeile aveau farfurii în buze şi cine mai ştie prin ce alte locuri. Aventură da, romantism nu. Dar a meritat. Cum să faci un copil când stai cu urechea ciulită să auzi leul care se plimba pe sub geam?
Ce ai căutat în Africa în loc să te pregăteşti să faci un copil? De ce nu te-ai dus în Antalia la un all inclusive, în Capri, în Dubai, undeva unde rezistă lumânările aprinse. Stai! Opreşte-te că îmi vine să vărs. Aoleu, dacă sunt însărcinată?
Dar Delia, toate colegele tale au făcut deja un copil. La voi când vine barza? Nu ştiu! La noi pe bulevardul Unirii nu mai e loc de cuiburi de barză. Şi nu am avut bani de Cernica aşa că uite că nu vine barza.
Dar de ce nu vă mutaţi la Snagov? Acolo e teren fertil, cum te muţi cum rămâi însărcinată. S-au făcut o groază de studii şi studiile nu mint. Auzi dragă domnule, ştii ceva? Mai lasă-mă cu copiii şi să ştii că nici după berze nu mă omor. Nu mă împotrivesc, dar le admir de la distanţă. Iar copiii îi ador dacă sunt ai altora. Când mă gândesc că ar trebui să îl cresc eu mă apucă tahicardia. Cum să mă apuc eu să cresc un copil când îmi dau seama că mai am eu de crescut?
Eşti egoistă dacă nu faci un copil! Da, recunosc. Mă iubesc mult şi încerc să fiu cât de mult prezentă în viaţa mea. Admit. Sunt vinovată", a declarat Delia Matache pentru sereniti.ro.