Destinaţia Anului 2021 şi-a anunţat câştigătorii

Destinaţia Anului 2021 şi-a anunţat câştigătorii

Viziunea noastră? Inspirăm românii să călătorească la noi in ţară, să se bucure de diversitatea şi bogăţia turistică a ţinuturilor şi oraşelor româneşti, stimulând în acelaşi timp şi implicarea comunităţilor locale în a-şi promova zona. Încă din faza nominalizărilor s-a putut vedea interesul mare al românilor: 18.000 de nominalizări pentru mai mult de 150 de destinaţii, ceea ce dintr-o dată ne arată o hartă foarte bogată a atracţiilor turistice din Romania.

Proiectul a adus în lumina reflectoarelor destinaţii din ţară care s-au bucurat de un număr mare de nominalizări: Ţara Vrancei, Ţara Făgăraşului, Ţinutul conacelor Covasna, Alba Iulia, Braşov, Bucovina, Ciugud, Corbi – Argeş, Ţara Haţegului, Topliţa, Zărneşti – Piatra Craiului, Bucovina, Oltenia de Sub Munte, Piatra Neamţ.

Şase destinaţii finaliste, şase luni de competiţie, peste 200.000 de vizitatori şi 53.000 de voturi. Iar, la final, marele câştigător al titlului de Destinaţia anului 2021 în România. Competiţia a fost acerbă, orgoliile mari, patriotismul local a luat prin surprindere iar telespectatorii PRIMA TV, vizitatorii site -ului www.destinatianului.ro, juriul şi cele 2 echipe de exploratori au decis: Destinaţia anului 2021 în România este Banatul Montan. Regiunea a avut cel mai mare număr de voturi ale publicului, dar şi cea mai mare notă acordată de exploratorii din echipa Destinaţia Anului care au vizitat toate cele 6 finaliste.  În marea finală, difuzată de PRIMA TV şi prezentată de Dana Gont, a fost anunţat câştigătorul trofeului din acest an. Finala a avut loc la Berivoi în Ţara Făgăraşului, Destinaţia Anului 2020, care a dat mai departe ştafeta următoarei câştigătoare.

Pentru a departaja intre aceste finaliste, am trimis doua echipe de Exploratori, ghizii internaţionali de la Romanian Thrills (https://www.romanianthrills.us/) si vloggerii de la Valize Vesele (https://www.youtube.com/c/ValizeVesele) însoţiţi de echipe de filmare pentru a surprinde esenţa fiecărei destinaţii în  emisiunea Destinatia anului,  difuzata de Prima TV.

Cu cel mai mare număr de voturi ale publicului, fiind si #1 in preferinţa Exploratorilor, Banatul Montan a acumulat 96 de puncte din maximum 100, devenind Destinaţia Anului 2021 in Romania.

Romeo-Dan Dunca, Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a declarat: "Vestea aceasta bună vine ca şi o recunoaştere a faptului că judeţul Caraş-Severin este unul din cele mai frumoase judeţe din ţară, după cum bine ştiam. Iată, avem si confirmarea, turiştii, cetăţenii, românii au votat Banatul Montan ca şi destinaţia turistică a anului 2021. Acest premiu ne obligă la a face mai mult, pentru a putea aduce infrastructura la nivelul dorinţei cetăţenilor, pentru ca, pe viitor, să vină să stea şi să vadă frumuseţile din acest judeţ."

"Mult timp Banatul Montan a stat în umbra altor zone din România, pe care le respectăm şi de care ne bucurăm cu toţii. Câştigarea acestui titlu este un motiv de mare bucurie pentru noi, o confirmare a faptului că Banatul de munte are extrem de multe de oferit turiştilor români şi nu numai, dar şi o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm noi, cei care locuim şi operăm aici, fie că este vorba de Clisura Dunării, Herculane, Valea Almăjului, Valea Caraşului, Valea Nerei, zona apelor termale de la Oraviţa, Semenic, Muntele Mic ori Ţarcu, şi exemplele de destinaţii turistice locale pot continua. În acelaşi timp este şi un semnal pentru cei care operează în turism: să fim ospitalieri şi să arătăm că merităm titlul «Destinaţia anului 2021»" a declarat Ioan Popa, primarul oraşului Reşiţa.

Juriul a acordat la rândul sau un punctaj bazat pe 3 criterii: diversitate turistică, implicare locală şi forţa brandului. Pe aceste criterii juriul a acordat cel mai mare punctaj unei alte destinaţii: Oradea, o destinaţie-exemplu de bune practici in management si implicare locală.

"Banatul Montan este revelaţia acestei ediţii prin diversitatea turistica unica pentru un singur loc (ape, munţi, peşteri, Dunărea, tradiţii, multiculturalitate etc) si o comunitate de oameni entuziaşti si primitori. E o oportunitate de dezvoltare turistica extraordinara. Pe de alta parte, la mica distanta de Banatul Montan, juriul a acordat punctajul maxim Oradei. Destinaţia Oradea nu este la fel de diversă, însă este mult mai organizată, printr-o abordare vizionară, susţinuta in timp. Oraşul a avut parte de un proces de place branding si este coordonat de un Organism de Management al Destinaţiei (OMD), un model pentru orice destinaţie din tara. Cele doua destinaţii, o regiune si un oraş,  au potenţialul de a deveni destinaţii internaţionale de turism, alături de alte branduri consacrate deja, precum Transilvania si Delta Dunării", a spus Felix Tataru, membru in Juriul Destinaţia Anului 2021, Co-Fondator al Institutului pentru Oraşe Vizionare (IOV).

La capătul celor 100 de zile de căutări pentru Destinaţia Anului 2021 in Romania, rămânem nu doar cu un câştigător al marelui trofeu (Banatul Montan) şi un câştigător al premiului juriului (Oradea), dar şi cu inspiraţia unei liste de destinaţii româneşti de neratat.

viewscnt

Din aceeași categorie